Roma Culture Biblioteche di Roma Roman Multietnica

Română

Romaniala sezione in italiano

România este un stat situat în sud-estul Europei. Se învecinează cu Ucraina şi Republica Moldova în nord şi est, Ungaria şi Serbia la vest şi Bulgaria la sud. În sud-est, România are o porţiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră. Numele de România provine de la român, cuvânt derivat din latinescul romanus (roman). Ţara Românească este numele fostului principat al Valahiei. Din data de  1 ianuarie 2007 România face parte din Uniunea Europeană.

Comunitatea de imigranți români este cea mai numeroasă dintre comunitățile străine din Provincia Roma, cu un număr de 92.258 de persoane, circa o treime din numărul total de cetățeni străini.

Comunitatea  română


Potrivit unui studiu Istat referitor la cetățenii străini rezidenţi în Italia, în luna ianuarie 2009 comunitatea română ocupa locul întâi cu 796.477 de cetăţeni români, mai exact 20,5% din numărul total al străinilor în Italia.
Potrivit Dosarului Caritas care elaborează datele Ministerului de Interne, în regiunea Lazio la începutul anului 2009 populaţiiile străine au înregistrat 450.151 de prezențe. Datele iau în considerare şi minorii, aceştia reprezentând un procent de 12,2%. 
La nivel naţional Capitala rămâne oraşul cel mai atractiv pentru imigranţi deşi în fiecare an se înregistrează prezenţe numeroase şi în alte provincii din Lazio.
La Roma, pe baza datelor furnizate de Biroul de Statistică  de la Primărie, comunitatea română rezidentă ocupă primul loc, cu 57.540 de prezenţe, circa 20,7% din numărul total de imigranţi. Grupa de vîrstă cel mai bine reprezentată este între 19-40 de ani, în timp ce persoanele cu vîrsta cuprinsă între 41-60 sunt de două ori mai puţine.E vorba de persoane care au ajuns în Italia singure sau prin intermediul rudelor şi/sau prietenilor, în căutarea unui loc de muncă şi a unor condiţii de viaţă mai bune decât în România.
Din punct de vedere statistic, minorii şi persoanele ce depăşesc vârsta de 60 de ani sunt mai puţin reprezentative.Majoritatea bărbaţilor lucrează în construcţii, femeile lucrează precum colaboratoare domestice dar şi la magazine, în restaurante şi hoteluri, în sectorul sanitar şi al asistenţei sociale. Multe persoane  au o activitate autonomă.

Limba și istoria

Istoria României
Primele urme materiale atestă existenţa omului pe teritoriul de astăzi al României încă de acum 2.000.000 de ani.  Originalitatea ariilor culturale, înrudite cu celelalte culturi preistorice europene, se regăseşte în arta modelării lutului. Continuatorii acestor străvechi civilizaţii au fost geto-dacii.

În secolul I î.Hr. regele dac Burebista (82-44 î.Hr.) unifică toate triburile geto-dace sub sceptrul său, întemeind Regatul Daciei, un regat puternic, cu centrul politic şi religios în Transilvania, la Sarmizegetusa. La începutul secolului al II-lea d.Hr., când statul dac se afla în perioada sa de maximă înflorire sub cârmuirea regelui Decebal (87-106), armatele imperiale romane, conduse de împăratul Traian (98-117) cuceresc Dacia (106 d.Hr), o transformă în provincie romană şi o colonizează cu elemente romane şi romanizate. Geto-dacii sunt, astfel, romanizaţi. 

După retragerea armatei şi a administraţiei romane la sud de Dunăre, în anii 271-275, ca urmare a atacurilor popoarelor migratoare, populaţia daco-romană a continuat să trăiască neîntrerupt pe aceleaşi locuri unde se născuse. Ea a beneficiat, timp de un mileniu, de vecinătatea Imperiului Roman şi, apoi, a Imperiului Roman de Răsărit (devenit ulterior Imperiul Bizantin). 
În secolul al VII-lea se încheie procesul de etnogeneză a poporului român. Românii s-au născut creştini; odată cu procesul de romanizare s-a produs, treptat, şi cel de creştinare atât prin intermediul Sf. Andrei, cât şi a unor sfinţi părinţi refugiaţi sau trecători pe aceste meleaguri.  După marea schismă din 1054 a Bisericii Creştine, ei au păstrat ritul ortodox.

Limba română

Limba română este o limbă  romanică sau neo-latină, ce face parte din grupul indoeuropean şi menţine în mod fidel forme originale ale limbii latine.Potrivit unei statistici, limba română deţine elemente latine în proporţie de 75%, atât în limba scrisă cât şi în cea vorbită. Evoluţia limbii latine din Dacia şi din provinciile dunărene ale Imperiului Roman, se datorează factorilor lingvistici ( substrat, superstrat, adstrat) şi extralingvistici (condiţii geografice, istorice, sociale, economice, nivel de civilizaţie şi cultură). 
Limba română a avut o evoluţie diferită în comparaţie cu celelalte limbi romanice occidentale deoarece a fost izolată de restul romanităţii de către slavii meridionali (bulgari şi sârbi) din Peninsula Balcanică şi de către ungurii din Panonia, rămânând astfel în afara razei de influenţă a limbii latine ca limbă de cultură.
De-a lungul secolelor şi mai ales după cel de-al şaptelea, atunci când limba latină era limba oficială în Dacia, în limba română au pătruns elemente de origine slavă, turcă, bizantină şi neo – greacă, maghiară şi albaneză. 
Dintre toate limbile romanice, limba română prezintă o evoluţie mult mai naturală; de aceea are un caracter mai degrabă popular deoarece nu a fost întreruptă în dezvoltarea ei de o literatură clasică; astfel se explică, printre altele, faptul că această limbă posedă o cantitate importantă de cuvinte şi forme latine care în celelalte limbi romanice nu mai există.
Limba română, ce menţine printre trăsăturile latine declinarea particulară a substantivelor, prevede de asemenea uzarea articolului determinativ după substantiv, ca în alte limbi de origine balcanică, dar nu romanice.
 
Structura etimologică a limbii române se explică prin condiţiile istorice, geografice şi culturale în care s-a dezvoltat poporul român. Teritoriul locuit de români s-a aflat întotdeauna într-un punct de răscruce între occident şi orient, între regiunea balcanică şi cea mediteraneană. Pe aici au trecut sau s-au stabilit diverse popoare de-a lungul migraţiilor lor de la est la vest sau de la nord la sud. Limba română a dobândit o serie de elemente lexicale de la popoarele vecine dar şi de la populaţiile care s-au stabilit pe teritoriul său, populaţii câteodată românizate sau care îşi menţin şi astăzi propria limbă. În orice caz, influenţele străine, deşi numeroase nu au schimbat esenţa romanică a limbii române.

Religie

În România, 86,8% dintre români sunt ortodocşi, urmează romano-catolicii  cu un procent de 4,7%, protestanţii (3,2%), greco-catolicii (0,9%), evangheliştii (0,1%) şi cei de o altă credinţă (0,4%).

Biserica Ortodoxă este una dintre cele trei mari ramuri ale creştinismului şi numără 214 milioane de credincioşi, atât în Orient cât şi în Occident (celelalte două confesiuni, cea catolică şi cea protestantă au 1027, respectiv 316 milioane de credincioşi). În Orient ortodoxia greacă numără un procent de credincioşi mai mare de 11%. 

Creştinii ortodocşi sunt organizaţi în biserici ortodoxe naţionale autocefale (greacă, rusă, română, sârbă etc.), adică se guvernează în mod autonom dar se află în comunitate de credinţă cu Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului. Prin număr de credincioşi, ortodocşii formează în lume a doua comunitate creştină, după Biserica Catolică.
Semnificaţia Ortodoxiei
Numele ortodoxiei vine din limba greacă, de la ορθο (ortho – drept, corect) şi δοξα (doxa – învăţătură, cunoaştere), traducându-se deci prin „dreaptă învăţătură“. Există de asemenea şi o altă explicaţie, aceea de „corectă glorificare”, dată de tradiţia ecleziastică.
Este de menţionat că şi celelalte biserici creştine îşi consideră propriile învăţături ca fiind drepte sau chiar singurele drepte.
Cele două semnificaţii exprimă aceeaşi realitate, mai exact profesarea dreptei credinţe creştine, fie pe plan conceptual (doctrină) cât şi prin celebrarea liturgică a Bisericii (glorificare).
Încă din primele secole ale creştinismului, termenul de ortodoxie a exprimat în limbajul Bisericii aderarea deplină la mesajul evanghelic originar al lui Isus Hristos transmis apostolilor, fără nici o schimbare sau noutate.Fidele acestui mesaj, Bisericile se defineau ortodoxe. 

Bucătăria românească

Bucătăria naţională română face parte din tradiţia balcanică dar există şi influenţe ruseşti, turceşti şi occidentale.
Aperitivele (“gustări”) sunt deosebit de gustose, pe bază de brânză, salamuri, jambon, hamsii, caviar, măsline şi legume, în timp ce “Mămăliga” însoţeşte foarte multe feluri de mâncare, mai ales omleta, brânza proaspătă şi peştele sărat iar în anumite zone se mănâncă cu unt şi brânză.
Ca şi în bucătăria rusească, în România sunt extraordinar de răspândite  ciorbele (borş acru pe bază de carne, verdeţuri şi fasole) şi borşurile (acestea sunt mult mai acre decât ciorbele), cel mai consumat fel de mâncare în toată ţara, echivalentul pastelor făinoase din Italia.
 Mititeii sunt cârnăciori din carne foarte fragedă de viţel, măcinată şi aromatizată, se coc la grătar şi reprezintă unul dintre felurile de mâncare cele mai caracteristice din bucătăria românească, alături de sarmale, carne măcinată învelită în frunze de viţă de vie sau de varză, se condimentează cu roşii iar deasupra se adaugă smântână proaspătă; pot fi însoţite de minune cu mămăligă.
Ghiveciul este o simfonie de legume tăiate foarte fin şi îmbogăţite cu bucăţele din carne de porc; se gătesşte la cuptor.
În privinţa peştelui, este foarte apreciat crapul la proţap.. 
Brânzeturile sunt foarte bine reprezentate mai ales prin brânza de burduf, brânză de oaie învelită în scoarţă de brad, caşcaval şi urdă, produsă cu lapte de oaie.
Dulciurile se pregătesc în special în perioada sărbătorilor: plăcinta cu mere, cu bostan sau cu brânză dulce şi albă.
Băutura cea mai tradiţională este ţuica, tărie extrasă din prune. De asemenea sunt extraordinare berea locală şi vinul alb şi roşu de Murfatlar, Dealul  Mare, Cotnari, Jidvei, Traminer, Riesling.

Romaniala sezione in italiano